E doar spre binele tau !

Și știm că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după voia Lui; (Romani 8:28)

    În viață, nu toate lucrurile care ni se întâmplă sunt bune, chiar dacă noi facem tot posibilul să ne asigurăm un mediu confortabil, ferit de ispite, de eșecuri, de nemulțumiri. Oricât de optimiști, de siguri, de pozitivi în gândire și în acțiuni am fi, sunt momente în care lumea noastră ni se întoarce împotrivă.

 Ce s-a întâmplat? Ce am făcut greșit? Ce au cu mine? De ce trebuie să îndur așa ceva, în condițiile în care eu nu am făcut nimic? sunt întrebări pe care ni le punem ca să vedem de unde vine răul. Dar, oare, chiar trebuie să vedem toate lucrurile care nu ne intră în grații ca fiind ceva rău? Ar trebui să fim obișnuiți cu răsturnările de situație și cu ispitele, deoarece Dumnezeu a spus clar că viața nu e un parc de distracții, ci mai curând un teren pe care se dau bătălii continue (Ioan 16:33).

    Obișnuim să ne stabilim într-o zonă de confort, în care nu ne schimbăm, suntem comozi, nu vrem să fim deranjați și ne așteptăm ca totul în jur să se adapteze. Ei bine, surpriză! Dumnezeu ne vrea liberi (Galateni 5:1), nu închiși într-o carapace! Tocmai de asta permite ca zona de confort, în care aproape că dormim ca niște pui de găină, să fie atacată de tot felul de ispite, necazuri și multe rele mărunte, care ne trezesc la realitate.

    Viața nu este o cămăruță frumos aranjată ca în povești, în care bem o cafea cu prietenii și stăm la un taifas despre realizări, planuri de viitor și alte lucruri trecătoare. E o cursă cu numeroase obstacole (Evrei 12:1). Trebuie să fim atleți de performanță, să alergăm neobosiți și să avem mereu în față adevăratul obiectiv, adevăratul țel, adevăratul premiu: mântuirea oferită de Iisus Hristos (2 Timotei 4:7-8).

    În vârtejul lumii acesteia, în care totul se petrece rapid și nu mai avem timp de nimic, am uitat de ce suntem aici (Ioan 17:3). E timpul să ne amintim că scopul nostru pe Pământ este să devenim fii ai lui Dumnezeu, iar asta se poate face într-un singur fel: asemănarea cu El. Trebuie să Îl urmăm cu tot ceea ce suntem.

    Dar, chiar trebuie să sufăr atât cât a suferit El? Dacă ești creștin cu adevărat, vei înțelege că o altă cale spre mântuire nu există, decât aceea de a te lăsa în Voia Domnului, care presupune și suferința. Dumnezeu nu te urăște, El nu are nicio plăcere în a te vedea suferind (Ieremia 48:32), însă, ca orice tată, trebuie să te disciplineze (Proverbe 3:11-12), căci altfel ai lua-o pe o cale greșită de unde nu te-ai mai putea întoarce.

    Din cauza păcatelor, toți suntem murdari (Psalmi 13:3), iar suferința este detergentul care ne curăță cel mai bine de ele, așa cum focul îndepărtează impuritățile de pe metalul prețios (Zaharia 13:9). Dacă acum suferi și crezi că nu meriți să treci prin ce treci, gândește-te cum S-a simțit Hristos, care nu a avut nimic rău în El, când a trebuit să suporte și să îndure atâtea nedreptăți, dezamăgiri, suferințe și chiar moartea pe Cruce, pentru ca noi să nu fim condamnați la pedeapsa pe care cu toții o merităm. El a ales să îndure, pentru că știa scopul. Nu a întrebat De ce? și s-a supus Voii Tatălui.

    Tu știi, oare, scopul pentru care ți se întâmplă lucruri pe care nu le dorești? Domnul ne spune că trebuie să fim sfinți ca El, dacă vrem să trăim împreună și să fim veșnic fericiți, iar pentru a ajunge acolo trebuie să îndurăm o mică parte din suferințele lui Hristos (Evrei 12:11).

    Ți-e ușor să spui asta, dar nu treci prin ce trec eu! Așa este, probabil că nu trec, însă știu ce înseamnă suferința, am trecut si eu prin multe si stiu cum este dar, am înțeles că ea durează puțin, iar ceea ce urmează este o mai bună cunoaștere a lui Dumnezeu, a purtării de grijă pe care o are față de oameni și a iubirii incredibile pe care o manifestă mai ales în momentele noastre cele mai grele (1 Petru 1:6-9).

    Am realizat că mă pot bucura de suferința mea și, culmea, Îi pot mulțumi din tot sufletul că a folosit-o pentru a mă naște din nou (Ioan 3:7), căci astăzi sunt o făptură nouă în Hristos (2 Corinteni 5:17).

    Trebuie să știi că așa cum Iisus a murit și a înviat, așa și eu și tu și toți cei ce suntem chemați după voia Lui trebuie să murim pentru păcat (deseori prin suferință), dar vom și învia (din tot ce ne amărăște sufletul) la vremea potrivită, spre slava Celui care ne izbăvește de cel rău (Matei 6:13).

    Numai prin răbdare și supunere, vom înțelege cu adevărat că El pe toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu!

Un nume bun

De mult timp mă gândesc dacă e important să ai un nume bun, într-o vreme în care nu mai contează nimic, nu se mai cer standarde înalte, calitatea nu mai e așa de importantă. Cu ani în urmă, când vorbeai de o firmă, spre exemplu Nike, știai că numele dă calitatea produsului. Astăzi, emblema nu prea echivalează cu calitatea. În Biblie găsim că un nume bun este foarte important.

    Proverbe 22:1 spune: Un nume bun este mai de dorit decât o bogăție mare; în cântarul lui Solomon un nume bun este mai greu decât o mare bogăție. Pare un pic interesantă comparația. În zilele de azi, bogăția pentru mulți este foarte importantă, chiar dacă încercând să se îmbogățească și-au murdărit numele, mințind, înșelând, făcând lucruri urâte, crezând că dacă vor fi bogați numele lor vor fi foarte importante. De multe ori, cred că proverbul Scopul scuză mijloacele e foarte actual. Nu ne mai interesează cum ajungem la ceea ce ne-am propus, prin ce mijloace, contează că ne-am atins scopul. Îmi place ce spune un înțelept: Numele bun aduce bogăția și nu bogăția aduce numele bun.

    Întrebarea se pune Ce fac eu, ce faci tu ca să avem un nume bun? Cât ne străduim să avem o trăire curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, pentru ca numele noastre să fie de cinste și nu de ocară?

    Ca părinți, probabil fiecare se străduiește să lase o moștenire copiilor săi, dar cea mai mare moștenire pe care o poți lăsa copilului este un nume bun.

    De multe ori părinții, fiind prea ocupați să adune pentru copii, nu mai au timp să stea cu copiii, să-i învețe Legea Domnului, să formeze în ei un caracter frumos, să petreacă timp cu ei; timpul zboară, copiii cresc și degeaba le lași moștenire dacă nu știu să o prețuiască. Probabil unii vor proceda ca și fiul din pilda fiului risipitor, o va cheltui cu prietenii. Dar atunci când trăiești în așa fel încât să fii un model pentru copilul tău, când petreci timp cu el, îl faci pe copil să vadă cât de important este în ochii tăi, îi vei lăsa cea mai mare moștenire, numele tău îl va pomeni cu drag și vei rămâne pentru el o persoană importantă.

    Într-o împrejurare, când un copil a fugit de acasă, a fost întrebat de ce a făcut asta, pentru că avea tot ce își dorea. A răspuns următoarele: tata nu stă cu mine, el spune că trebuie să ne facă mai mulți bani, dar nu am nevoie de mai mulți bani, ci de el să stea cu mine.

    Eclesiastul 7:1 spune: Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor. Altfel spus, mai mult prețuiește numele bun decât cea mai puternică esență de parfum. Cred că dacă trăirea noastră este frumoasă, atunci este imposibil ca pe unde treci să nu lași o aromă în urma ta, o dâră de parfum. Numele nostru poate fi plăcut sau respingător, depinde de noi ce facem pentru a avea un nume bun.

    Am auzit persoane spunând să nu aud de persoana respectivă, nici de numele ei, înșiruind lucruri rele depre ea. Este trist să auzi asta, mai ales despre copiii Domnului.

    Lucrurile mici sau mari pe care le facem pentru cei din jur le aduc un gust amar sau dulce, atunci când se gândesc la noi?

    Vremurile se schimbă. Azi ești într-un loc, într-o țară, mâine sau peste o săptămâna în alta. Azi ești într-o biserică, peste o lună în alta. Ce lăsăm în urma noastră? Ce amintiri au despre noi cei pe care i-am lăsat în urmă?

    E numele nostru amintit cu drag, îi pare rău cuiva că am plecat sau s-a bucurat, am fost o persoană cu un impact bun asupra celor din jur? Sunt câteva întrebări la care eu mă gândesc. Ce moștenire las în urma mea, pentru vremea când nu voi mai fi? Își va mai aminti cineva de mine, de numele meu? Dar de tine care citești aceste rânduri, ce își vor aminti oamenii când nu o să mai fii?

    Trăiește în așa fel ca să ai un nume bun!

Cea mai mare valoare :)

Un tanar s-a indragostit de o fata , asa ca sa gandit ca ar fi bine sa mearga si sa-i spuna tatalui despre ea . El a prezentat subiectul său cam in felul acesta:

- " Tata, eu am o prietena ", a spus el.

- " Da, aceasta este frumos. Tu ai varsta potrivita " , a spus tatal. Este laudabil ca ai venit sa-mi spui despre acest eveniment.

- " Bine, spune-mi ceva despre ea ".

- "O", a spus tanarul, "ea este draguta".

Imediat tatal si-a luat stiloul si a scris pe o hartie din fata sa un zero mare.  Baiatul a fost surprins de aceasta.

- " Dar este bogata ", a adaugat el.Tatal a scris langa prima cifra  un alt zero mare. Baiatul a fost din nou surprins, apoi el a spus:

- " Dar este si harnica ". Tatal a adaugat un alt zero. Ce-o vrea sa spuna  cu aceasta? Sa gandit el.

- " Dar este foarte desteapta ", a continuat el. Fara a spune un cuvant tatal a mai scris un alt zero.

- " Este si economa ", a continuat baiatul. Un alt zero avea sa scrie tatal pe hartie.

- " Este o fata blanda ", a raspuns tanarul. Tatal  a mai scris un alt zero. Aceasta era deja prea mult pentru el. El se mira ce sa insemne aceste zerouri. El credea ca alesese fata cea mai buna dintre toate celelalte fete si acum iata  tatal  o noteaza numai cu zerouri. Apoi baiatul a adaugat:

- " Prietena mea, este o buna crestina care se teme  si iubeste pe Domnul ".

In acest  moment tatal  a scris cifra unu,mare in fata celor sase zerouri.amin

- " Acum ", a spus  tatal" ea valoreaza un milion . A fi draguta, bogata, harnica, inteligenta, economa si blanda inseamna numai zerouri. Fara aceasta cifra din fata toate celelalte calitati sunt fara valoare, dar valoarea creste dupa  prima si cea mai importanta dintre calitati: a fi un crestin bun, credincios, temator de Dumnezeu. Felicitarile mele! ".

Conversatia s-a incheiat  cu o strangere calduroasa de maini si cu urari de binecuvantare

Tanarul a inteles acum lectia....si noi...  :)

Asa-i ?

Toate la timpul lor!

Sunt sigur că la un moment dat cu toţii ne-am lovit de fraza "Toate la timpul lor",gândindu-ne în sinea noastră când e timpul potrivit.Din suflet ne-am dori ca problemele noastre să se rezolve pe loc,să nu mai fie nevoie să aşteptăm momentul potrivit şi timpul lui Dumnezeu,pentru că aceste lucruri ar însemna prea multă aşteptare,iar oamenii nu mai prea au răbdare pentru aşa ceva.Ne grăbim când vine vorba să ne rugăm,fugim de familie,nu mai avem timp să admirăm natura şi trăim deja în viitor.Nu mai ne bucurăm de prezent fiindcă suntem prea îngrijoraţi cu privire la ce se va întâmpla,unde vom ajunge,ce se va alege de noi şi alte întrebări de genul.

Suntem într-o căutare permanentă să ne împlinim planurile şi să grăbim lucrurile.Ne înfuriem când cineva ne spune:"Dar mai rabdă încă puţin",de ne vine să îi dăm un pumn în faţă.Ştiu că răbdarea poate fi dureroasă uneori,dar ea îşi are rolul ei.Iar în plus,care ne-ar mai fi bucuria şi entuziasmul dacă am primi totul pe tavă?Unde ar mai fi perseverenţa,dacă nici nu am apuca să terminăm fraza,că am şi primi lucrul cerut?Şi la ce ne-ar mai folosi atunci speranţa pentru ceva mai mult?

Dumnezeu face orice lucru frumos la timpul lui.El ştie când suntem capabili să cârmuim nava aceea pe care ne-o dorim,şi mai ştie când e timpul potrivit pentru o relaţie.Da,El ştie şi poate totul.
De ce să ne petrecem toată viaţa întrebând "Când e timpul potrivit?" şi să uităm că avem în prezent o viaţă de trăit?În loc să ne gândim mereu acolo şi să facem socoteli pentru "timpul potrivit",haidem să-I dăm toate aceste timpuri potrivite lui Dumnezeu.

El ştie viitorul şi gândul nostru.Nu ştiu ce planuri şi câtă răbdare mai ai tu în ceea ce vrei,dar eu te îndemn să-L laşi pe Dumnezeu să rabde în locul tău.Să arunci asupra Lui toate îngrijorările tale,căci El va îngriji de tine.Nu uita că dragostea este îndelung răbdătoare şi crede în visul tău!Dar înainte de toate,încredinţează-I Lui toate visele tale....iar la timpul perfect ales de El....vei primi ceea ce ai visat,şi chiar nespus mai mult!

El stie totul! Stie cand sa dea si ce sa dea! Deci asteapta voia Tatalui caci ea este cea mai buna pentru tine pentru ca El te iubeste nespus de mult si vrea sa fi fericit!

Semnele prezentei Lui

Un bărbat se credea uitat de Dumnezeu, că El nu-l mai aude şi nu-i mai răspunde la rugăciuni.

Într-o zi se trezi dis-de-dimineaţă pentru a merge sa lucreze în ogorul său dar vremea de afară nu-i plăcu. Cerul era posomorât, gata de ploaie iar pământul trebuia săpat neîntârziat.

“Ah,” şopti el, “dacă ar ieşi soarele măcar pentru câteva ore…!”

În câteva minute, razele soarelui străpunseră perdeaua grea de nori şi surâdea triumfător pe cerul albastru de primăvară. Omul nostru putea merge acum la munca pământului.

Aşa şi făcu până când obosit, o porni înapoi spre casă.

“Acum poa’ să plouă cât o vrea…” îşi zise el mulţumit.

Nici nu ajunse bine acasă că la orizont se îngrămădiră nori negri şi din cer începură să cadă picături mari şi reci de ploaie.

Mai târziu, când ploaia se mai domoli, omul ieşi prin curte să-şi vadă de treburile gospodăriei. Spre seară se adăposti din nou în casă căci ploaia se iuţise din nou. Cum sta el aşa întins pe patul său, aţipi şi avu un vis.

Un străin în haine albe venea spre el vorbindu-i:

“Nu-i aşa că dimineaţă te-ai ridicat din patul tău sănătos? Şi te-ai aşezat la masă că ai avut ce mânca? Şi apoi ai văzut pe geam vremea mohorâtă şi gândeai că nu poţi lucra ogorul dar soarele nu a întârziat să apară? Şi mai apoi ai vrut să cadă ploaia peste lucrul mâinilor tale şi aşa a fost?! Cine te-a binecuvântat cu toate acestea numai într-o singură zi? Cine?... Spune!”

Şi străinul dispăru…

Bărbatul se trezi din somn îngrozit. Înţelese că Domnul îi vorbise pentru că nu îl uitase aşa cum credea el. Toate acele lucruri de peste zi şi multe altele erau semne de dragoste dumnezeieşti…

Pentru tine cate face El ? Te-ai gandit vreodata prin cate iti arata ca este langa tine ? Doar cauta-L si Il vei gasi!